Municipiul Baia Mare anunță cetățenii că, începând cu 1 octombrie 2025, se va institui sens unic de circulație pe mai multe segmente ale străzii Petru Rareș. Măsura vizează breteaua dintre blocurile nr. 1 și 7, sensul către blocul nr. 17 A, precum și segmentele de drum din zona blocurilor 15–13 și 17 A–17, cu direcția de mers spre strada Petru Rareș.
Decizia a fost luată în urma verificărilor efectuate de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației, având ca scop optimizarea traficului rutier din zonă. În anunț sunt incluse și schițele cu noile reguli de circulație.
Autoritățile locale le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și își cer scuze pentru eventualele inconveniente.
Sursa: Primăria Municipiului Baia Mare
Sursa foto: Primăria Municipiului Baia Mare


