În această săptămână, proiectul de lege prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi a primit votul decisiv al deputaţilor.
Mai exact, proiectul de lege PL-x nr. 111/2022 a fost adoptat de Camera Deputaţilor în data de 27 aprilie 2022.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul localităţilor cu risc.
„În anii precedenţi, Parlamentul României a adoptat mai multe legi în sprijinul cetăţenilor care au locuit în zone de risc. Soluţia identificată a fost aceea de a scădea cu doi ani vârsta de pensionare în localităţile afectate, astfel încât raportul dintre vârsta de pensionare şi speranţa de viaţă să fie similar cu cel întâlnit în regiuni cu activităţi mai puţin nocive”, conform expunerii de motive a proiectului.
Pentru a intra în vigoare este necesar să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.


