Maramureş County
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
54 %
3.3kmh
91 %
J
12 °
vin
10 °
S
12 °
D
15 °
lun
12 °
joi, octombrie 30, 2025
Administratie-PoliticNicolae Ciucă, nominalizat unanim de PNL pentru cursa prezidențială

Nicolae Ciucă, nominalizat unanim de PNL pentru cursa prezidențială

Consiliul Național al PNL a avut loc duminică, unde Nicolae Ciucă a primit sprijinul unanim al celor peste 1.000 de delegați.

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat ca decizia a fost luată în unanimitate.

„De astăzi înainte, toată suflarea liberală, cu susţinere puternică, prin mobilizare exemplară, disciplină şi unitate în jurul candidatului, domnul Nicolae Ciucă. Avem un singur obiectiv: victoria în alegeri, victoria Partidului Naţional Liberal. Pentru România, cu Nicolae Ciucă, viitorul preşedinte al României”, a spus Bode.

Nicolae Ciucă a afirmat că este onorat pentru încredere.

„Vă mulţumesc foarte mult, sunt onorat pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi. Şi sunt convins că acest vot de încredere reprezintă un angajament al dumneavoastră, alături de mine, să ducem mai departe tradiţia şi blazonul Partidului Naţional Liberal”, a fost prima reacţie a lui Nicolae Ciucă.

Link: https://www.bursa.ro/consiliul-national-al-pnl-l-a-desemnat-in-unanimitate-pe-nicolae-ciuca-candidat-la-presedintia-romaniei-66784353

Sursa: bursa.ro

Sursa foto: Partidul Naţional Liberal

Continut exclusiv

Publicitatespot_img

Ultimele articole

Publicitatespot_img