„Astăzi la Primăria Sighetu Marmației am organizat o întâlnire cu directorii instituțiilor de învățământ din orașul nostru, în vederea stabilirii detaliilor și condițiilor de depunere a unui proiect finanțat din Componenta C15: Educație prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”.
Întâlnirea a fost una aplicată și deosebit de importantă, având în vedere faptul că selecția unităților în vederea dotării se realizează pe baza unei aplicații care trebuie să conțină, pentru fiecare unitate școlară, o analiză de nevoi.
Apelul de proiecte este unul competitiv, având termen limită de depunere data de 19 martie 2023.
În cadrul acestui apel vor fi susținute 5 tipuri majore de investiții integrate, respective 4 linii de finanțare distincte:
Digitalizarea mediilor de învățare, prin achiziționarea unor echipamente informatice necesare procesului didactic
Dotarea laboratoarelor de informatică de la toate nivelurile, inclusive din palatele copiilor, cluburi și cluburi sportive
Dotarea cu mobilier a sălilor de clasă pentru toate nivelurile de învățământ și a spațiilor sportive din palate ale copiilor și cluburi sportive
Echiparea cabinetelor, a cabinetelor de asistență psihopedagogică și a laboratoarelor de știință, precum și înființarea unora noi
Echiparea atelierelor de practică, inclusiv cu componente digitale specifice domeniului de calificare
Pentru cele trei subcomponente, valorile alocate sunt:
DIGITALIZAREA MEDIILOR DE ÎNVĂȚARE, valoarea totală alocată este de 377.360.200 euro, fără TVA
INFRASTRUCTURĂ ȘCOLARĂ, valoarea totală alocată este de 600.000.000 euro, fără TVA
DOTAREA CU ECHIPAMENTE, valoarea totală alocată este de 90,9 mil euro, fără TVA
Pentru noi este o ocazie pe care nu dorim să o ratăm de a dota unitățile de învățământ, inclusiv liceele cu filieră vocațională, clubul sportiv și clubul copiilor, cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive.” , a transmis Vasile Moldovan.


